După război vin “les années folles” care debutează cu minunaţii ani 20. De peste tot vin schimbări şi moda cunoaşte transformări esenţiale.
În vara anului 1920 o găsim pe Coco Chanel la Biarritz, unde avea de ceva timp deschis unul din magazinele sale. Dar aici la Biarritz aveau loc marile întâlniri, mai exact cum spun cronicile “la Biarritz foamea de lux şi de eleganţă bătea toate recordurile… era locul unde marii duci erau întreţinuţi şi stăteau să bea ca să uite revoluţia...”
Coco Chanel era prezentă mereu în locurile în care putea să strălucească şi să facă ca toate privirile să fie îndreptate spre ea.
Se pare că în această perioadă poartă o rochie roz, absolut surprinzătoare cu talie jos, cu mâneci ample având ca ornamente panglici lungi și înguste prinse în funde...o fantezie a cărei linie vorbeşte despre „Chanel’s charming chemise dress”, expresie lansată de americani în admiraţia lor pentru propunerile vestimentare Chanel.
Ca accesorii apar colierele ce nu se mai puneau la baza gâtului, ci se răspândeau pe umeri ca o ploaie de stele.Ţinuta era completată cu o bijuterie barocă, un fel de diademă, care era admirată fără să se creadă nici măcar o clipă că ar putea fi purtată. Formând pe frunte un breton de faraoană, diadema era alcătuită din diamante toate de mărime egală, şiroind ca o perdea până la linia sprâncenelor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu