Este ştiut faptul ca Gabrielle Bonheur Chanel nu a fost niciodată căsătorită, cu toate că nu a dus nici un fel lipsă de oferte în acest sens. Chiar ea spune, vorbind despre sine, că deşi i-a venit foarte greu, a ales întotdeauna în detrimentul căsătoriei pasiunea pentru modă, adică munca.
Înzestrată cu carismă, şarm şi inteligenţă nativă, Coco a ştiut să aleagă mereu bărbatul cel mai potrivit pentru etapa vieţii în care se afla. Bărbaţii aleşi au fost întotdeauna dintre cei „cu dare de mână” şi dispuşi să investească în talentul ei, pentru că intuiau în ea o persoană hotărâtă şi responsabilă, iar Coco nu a rămas niciodată datoare.
Coco în vărstă de 17 ani muncea pe rupte. În timp ce făcea retuşuri pentru hainele doamnelor venite la băi, Coco încearcă să-şi cultive vocea. Învăţa să se mişte, să plutească, să facă piruete şi, în tot acest timp, continua să lucreze la Grande Grille, staţiune termală de la Vichy, unde doza pahare cu apă minerală... şi zâmbete. Seara îşi punea costumul de scenă ...şi dansa cântând un cuplet intitulat Ko Ko Ri Ko... dând naştere în scurt timp unei tradiţii, în timp ce era acompaniată cu onomatopee ce aminteau de cotcodăcitul păsărilor de curte... se întâmpla în şantanurile la modă „Cafe Chinois” sau „Alcazar”... aşa l-a cunoscut pe Etienne Balsan.
Acest ofiţer stagiar, nu prea arătos, „nici înalt, nici zvelt, cu mustăţi banale, un chip rotund, nimic milităros în felul lui de a fi, avea să-i ofere lui Coco singura şansă la acel început de secol, la care putea spera o fată săracă, dar seducătoare, care aspira la un viitor mai puţin sumbru. Familia lui Etienne Balsan era din Chateauroux, oraş manufacturier în care părinţii lui construiseră o avere solidă. Demnitate, seriozitate, gravitate, multă competenţă, înalta burghezie franceză cu limbajul ei rece, asta caracteriza familia Balsan o clasă socială pe care Gabrielle n-o cunoscuse până atunci”.
Etienne Balsan, însă era de o veselie nebună, de o generozitate evidentă, se pricepea să întreţină o prietenie ca nimeni altul... îi plăceau caii pentru a-i pune să alerge, femeile pentru plăcere, vinurile cenuşii pentru că făceau oamenii să râdă, buna dispoziţie, mâncarea bună, trupurile frumoase, viaţa de petrecere ... şi dacă expresia de „bon vivant”, n-ar fi existat, ar fi trebuit născocită pentru a-l descrie pe el, pe Etienne Balsan.
Mai tărziu, după ce Coco devenise celebră, Etienne se limita să spună cu glas modest:
„I-am pus doar picorul în şa...„
După moartea părinţilor Etienne Balsan devine orfan, bogat şi celibatar. Pasionat de caii pur sânge şi de hipism, Etienne decide să reînvie un castel de la Royallieu, pentru că aceasta se afla în inima unei provincii în care gloria de a poseda cai avea întâietate.
Ca să fii învitată la Royallieu, trebuia să fii veselă, mereu încălţată cu cizme şi gata să galopezi zile întregi de la un capăt la altul al pădurii.
Avea Etienne Balsan să o invite pe Coco la Royallieu sau avea de gând chiar ea să dea buzna, neinvitată, aşa cum lasă să se întelegă ecranizarea numită ‘Coco avant Chanel’?
Va urma
Comentarii
Trimiteți un comentariu